La nivel național

Elevi și profesori din Fălticeni, premiați pentru educație de mediu

Elevi și profesori de la Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni au fost premiați în cadrul unui seminar național care a avut ca temă „Educația pentru mediu în școala românească”. Seminarul Național Parteneriat în Educația pentru Mediul Înconjurător s-a desfășurat la București, sâmbăta trecută, fiind organizat de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, membru cu drepturi depline al Fundației Mondiale de Educație pentru Mediul Înconjurător, iar colegiul fălticenean a fost reprezentat de profesoarele Gabriela Budeanu și Claudia Șandru, în calitate de coordonatori pentru proiectul național „Patrula ECO”.
Seminarul s-a axat în principal pe recunoașterea eforturilor profesorilor și ale elevilor în teme care au vizat protejarea mediului înconjurător.
Elevii și profesorii Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni au obținut cinci premii pentru două proiecte desfășurate în anul școlar trecut.
Astfel, pentru Proiectul Național Patrula ECO: Eco Desire, proiect coordonat de Gabriela Budeanu și Claudia Șandru, au fost obținute trei premii: Ana Maria Plăcintă a primit un premiu special pentru cea mai complexă agendă eco, Gabriela Budeanu a fost premiată pentru cel mai implicat cadru didactic, totodată proiectul școlii din Fălticeni primind și un premiu special pentru cel mai bun exemplu de bună practică.
Al doilea proiect premiat al Colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni a fost „Internațional LeaF – Copacul eternă alinare”, coordonat tot de Gabriela Budeanu. Au fost primite două distincții, din care una, o mențiune, a ajuns la eleva Paula Puiu, pentru Concursul Național „Prietenii Pădurii”.
„Mulțumim domnului director Gabriel Matei pentru încrederea acordată, pentru încurajare, pentru sprijin, și domnului comandant al Poliției Municipiului Fălticeni, comisar-șef Ioan Nichitoi, cel care a fost unul dintre cei mai activi parteneri ai proiectelor noastre”, a declarat Gabriela Budeanu.

Recomandări

Marta Bălăceanu, din Mălini, și Alexandra Ioan, din Ipotești, elevele cu cele mai bune rezultate la evaluarea națională

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”