Fetele din clasele a patra vor fi vaccinate, începând din această toamnă, împotriva cancerului de col uterin, în cadrul programului național de screening oncologic pe care Ministrul Sănătății îl va lansa la 1 octombrie, a anunțat, joi, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu. Potrivit demnitarului, programul de vaccinare pentru HPV (virus asociat cu 96 la sută din cancerele de col uterin) este planificat a se derula în cadrul campaniilor școlare de imunizare pentru grupa de fete de clasa a patra începând din toamna acestui an.
„Este pentru prima dată în România când vor fi imunizate fetele mici împotriva acestei maladii. De fapt, cred că suntem printre puținele țări europene care a dezvoltat acest program”, a mai spus ministrul Sănătății.
Programe organizate de screening pentru cancerele de col uterin, sân și colon vor fi introduse pe rând, începând din luna octombrie 2008, primul fiind cel pentru cancerul de col uterin.
Program național de screening pentru cancerul de col
„Femeile din grupa țintă între 25 și 64 de ani vor primi, eșalonat, invitația de participare la program, urmând ca în interval de trei ani să fie invitate la program toate femeile din această grupă de vârstă. Fondurile sunt deja alocate pentru acest an, iar programul este gândit ca unul multianual” , a adăugat ministrul Eugen Nicolăescu.
Potrivit statisticilor, România este pe primul loc în Europa de Est în ceea ce privește mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin (șase românce mor în fiecare zi din cauza acestei boli). În plus, în România, 3.448 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin și 2.094 mor din această cauză, româncele diagnosticate cu această boală fiind mai tinere decât cele din restul lumii.
330.000 de doze de vaccin
Ministerul Sănătății Publice (MSP) va achiziționa 330.000 de doze de vaccin împotriva cancerului de col uterin, care vor fi utilizate pentru imunizarea a 110.000 de fete cu vârsta de 10 ani, potrivit unui ordin al ministrului, supus dezbaterii publice până în 27 septembrie.
Ordin privind modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate 574/269/2008 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2008 a fost afișat, joi, pe site-ul Ministerului Sănătății Publice.
Potrivit ordinului, punctul „Programul național de oncologie” titlul „Activități” se completează cu un nou punct care vizează vaccinarea HPV (infecția cu virusul papiloma) a fetelor aflate în clasa a IV-a, în vederea prevenirii cancerului de col uterin.
Proiectul prevede vaccinarea a 110.000 de fete de 10 ani, acțiune pentru care vor fi achiziționate 330.000 de doze, costul mediu pe doză fiind de 300 lei. Schema completă de vaccinare constă în administrarea a trei doze separate la 0, 2 și 6 luni.
Proiectul, în dezbatere până la finele lui septembrie
Proiectul stabilește și bugetul programelor naționale de sănătate, care este, în total, de 1.740.340.000 lei.
Bugetul total pentru programele naționale privind bolile transmisibile va fi 147.100.000 lei, pentru programele privind bolile netransmisibile, de 994.497.000 lei, pentru programul național de promovare a sănătății, 22.517.000 lei, programul național de sănătate a femeii și copilului, 36.000.000 lei, programul național de tratament în străinătate, 8.000.000 lei, programul național de asistență comunitară și acțiuni pentru sănătate, de 30.500.000 lei, și cel al programului național pentru evaluarea stării de sănătate a populației în asistența medicală primară, de 481.000.000 lei.
Același ordin prevede și desființarea, din august, a programului privind rezerva Ministerului Sănătății Publice.
Proiectul de ordin rămâne în dezbatere publică până în 27 septembrie.