Imagini compromițătoare

Elevă de 14 ani, șantajată să facă sex



Un individ în vârstă de 31 de ani a fost reținut aseară de judiciariștii politiei județene, fiind acuzat că a obligat o minoră în vârstă de 14 ani, elevă, să facă sex cu el, amenințând-o că va da publicității anumite imagini cu ea în ipostaze indecente.
Culmea, adolescenta a acceptat, însă respectivul individ nu s-a mulțumit doar cu atât și, la câteva zile după ce a întreținut relații sexuale cu minora, l-a sunat pe prietenul acesteia și i-a cerut o sumă de bani, susținând ca altfel va posta pe internet un filmuleț porno cu fata de 14 ani.
Faptele, susțin surse judiciare, s-au petrecut în cursul lunii februarie a.c.
Sesizați de adolescentă, polițiștii l-au pus sub filaj pe suspect, iar aseară au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia, respectivul petrecându-și noaptea în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Cum victima are sub 15 ani, cercetările vor fi preluate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care vor analiza în cursul zilei de astăzi, după ce îl vor audia pe suspect, dacă se impune sau nu arestarea preventivă a acestuia.
Din datele pe care am reușit să le obținem aseară, aproape de închiderea ediției, în cauză este vorba de un anume Iulian Asofiei, dintr-o comună limitrofă municipiului Fălticeni.
În cursul zilei de ieri, susțin sursele noastre, a fost făcută și o percheziție la domiciliul suspectului. Acesta din urmă neagă acuzațiile și susține că este victima unei răzbunări.
Șantajată să facă sex, ca să nu afle iubitul ei că a fost prostituată la 14 ani
O altă poveste cu un scenariu asemănător a fost relatată în cotidianul nostru în urmă cu doi ani.
Atunci era vorba despre o adolescentă de 15 ani, fostă prostituată, care, la mai bine de un an după ce a scăpat de individul care a obligat-o să se prostitueze pentru el, s-a întors să facă sex cu necunoscuți, șantajată de proxenet că, în caz contrar, iubitul ei va afla ce făcea ea la vârsta la care abia și-a scos buletinul.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava l-au trimis în judecată pe proxenetul de atunci, Dorel Silviu Bîrgăuan (44 de ani), individ arestat preventiv, sub acuzația că livra clienților prostituate, o parte dintre ele minore, în hoteluri și moteluri de pe raza municipiului Suceava și a unor localități limitrofe.
Bîrgăuan a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la șapte ani de închisoare.



Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei
Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță
O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță