La Bunești

Elevă accidentată în timp ce traversa strada neregulamentar, în prima zi a noului an școlar

O minoră în vârstă de 15 ani, din Bunești, a fost accidentată de o mașină în prima zi de școală, în timp ce traversa strada pentru a se urca într-un microbuz școlar. Accidentul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 8.50, pe drumul E 85, în apropiere de școala din Bunești, iar din fericire consecințele nu au fost foarte grave.
Conform poliției, minora de 15 ani, Iuliana M., a traversat strada prin loc nepermis și fără a se asigura, moment în care a fost acroșată de un autoturism Skoda Octavia condus de Mihai J., un tânăr în vârstă de 20 de ani din Fălticeni. După impact, șoferul a urcat-o pe minoră în mașină și a transportat-o la Spitalul Județean Suceava.
Fata a fost diagnosticată cu traumatism cranio-facial și cu multiple contuzii la nivelul toracelui și membrelor inferioare. Minora a fost examinată la computerul tomograf, fără a fi identificate leziuni intracraniene. Medicii au apreciat că starea fetei este bună și se află în afara oricărui pericol.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Străpungerile rutiere din curțile școlilor Nr. 3 și ”Ion Creangă”, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Străpungerile rutiere din curțile școlilor nr. 3 și Ion Creangă, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

„Strada nu e loc de joacă” – Lecții de siguranță rutieră în cadrul programului „Școala altfel”, la Liceul „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni