Poliție

Elev furat în timpul orelor

O clasă întreagă de elevi de liceu este pe lista suspecților în cazul unui furt petrecut la ore. În urmă cu două zile, în jurul orelor 10.30, minorul M.O., din municipiul Suceava, elev la un liceu din localitate, a reclamat că, în timpul unei ore de curs, a fost victima unei infracțiuni de furt. Elevul cu pricina le-a povestit polițiștilor că unul dintre colegii săi i-a sustras portofelul în care avea un act de identitate și 500 de mii de lei vechi. Totul, susține elevul, s-a petrecut în timp ce se afla la ora de informatică. La un moment dat, i-a dat unui coleg 10.000 de lei vechi, după care a pus portofelul în buzunarul pantalonilor. La sfârșitul orei, însă, a constatat lipsa acestuia. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor producerii faptei și recuperarea prejudiciului”.

Recomandări

„Moda la Porțile Levantului” a ajuns la Suceava. O incursiune spectaculoasă în eleganța și rafinamentul boierilor și jupânițelor de odinioară

Minitabăra elevilor pasionați de istorie și geografie de la școlile „Ion Creangă” și Nr. 4 Suceava, la Cacica, 2026: recunoștință, prietenie, aventură, distracție

O profesoară de la un liceu din Rădăuți a recunoscut că primea bani pentru a falsifica diplome de bacalaureat ori de licență

Absenteism masiv la bacalaureat, la liceul din Cajvana: „Mulți știu că nu au șanse de promovare, mulți pleacă în străinătate”

Absenteism masiv la bacalaureat, la liceul din Cajvana: „Mulți știu că nu șanse de promovare, mulți pleacă în străinătate”

Șoferul de BMW care a făcut prăpăd pe o stradă din Suceava a fost reținut în arest pentru conducere sub influența alcoolului