Elena Udrea nu este surprinsă că PSD a fost de acord cu înființarea comisiei de anchetă



Ministrul Turismului, Elena Udrea, nu este surprinsă că PSD a fost de acord cu înființarea comisiei de anchetă în cazul său și susține că totul reprezintă o campanie de discreditare a miniștrilor democrat-liberali.
„Strategia este una simplă, a devoalat-o chiar primarul Sectorului 5 al Capitalei într-o emisiune aseară (n.r. -vineri seară), în care a explicat că miniștrii PD-L sunt țințele acestei precampanii la alegerile prezidențiale. Se alege un trust de presă, se face o campanie negativă, vehementă, la adresa unui ministru PD-L, după care PSD și PNL decid înființarea unei comisii parlamentare”, a declarat, sâmbătă, Udrea, în Mamaia.
Ea susține că nu și-a dat seama ce anume doresc să verifice reprezentanții PSD și cei ai PNL în condițiile în care Ministerul Turismului a postat toate datele pe site-ul instituției.
„Nu am înțeles exact nici de la Crin Antonescu, nici de la domnul Geoană ce vor să verifice, ce neclarități au atât timp cât suntem cel mai transparent minister. Din toate acuzațiile care s-au formulat și noi am răspuns la absolut toate, am înțeles că a rămas cea că am fi achiziționat perdele de 75.000 de euro. Este ca în bancul acela: nu era Mercedes, era bicicletă, nu i s-a dat, i s-a luat, nu sunt perdele, sunt jaluzele, nu sunt 75.000 de euro, sunt 7.500 de euro. Noi spunem asta de trei zile, nu ne ascultă nimeni. Dacă vor să verifice și să măsoare perdelele, îi rugăm să o facă foarte repede pentru că toate datele sunt publicate pe site-ul Miniserului Turismului”, a explicat Elena Udrea.
Ea susține că reprezentanții ministerului se vor prezenta la comisia de anchetă și vor pune la dispoziție toate documentele care le vor fi cerute. Udrea a mai spus că ar fi interesant de aflat cum au cheltuit miniștrii PSD fondurile pe acțiuni de publicitate și cum au cheltuit banii liberalii atunci când erau la guvernare.
„Dacă tot verificăm cum s-au cheltuit trei milioane de euro în șapte luni pentru promovarea României și a destinațiilor turistice, cred că la fel de bine ar trebui să verificăm cum se cheltuiesc zeci de milioane de euro pe acțiuni de publicitate în ministerele PSD sau cum s-au cheltuit miliarde de euro în timpul guvernării PNL”, a mai declarat Udrea.
Acțiunea PSD, „un nou 322”
Ea a catalogat acțiunea PSD „un nou 322” și susține că dacă reprezentanții social-democrații aveau nelămuriri legate de modul cum a cheltuit Ministerul Turismului trei milioane de euro ar fi putut întreba în cadrul coaliției.
„Este un alt 322 cu PSD la putere. A fost 322 cu varianta PNL la putere, cu PSD în opoziție, acum avem varianta 322 cu PSD la putere, PNL în opoziție. În realitate, ei funcționează foarte bine .Dacă PSD ar fi avut cu adevărat îngrijorări sau nedumeriri referitor la cum a cheltuit Ministerul Turismului 3 milioane de euro pentru promovarea României avea posibilitatea să ne întrebe în instituțiile acestei coaliții”, a mai declarat Udrea.