Elena Udrea, adusă la Penitenciarul Târgșor, unde va sta 21 de zile în carantină în secția specială

Elena Udrea, arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”, a fost transferată, joi, la Penitenciarul pentru femei de la Târgșor (Prahova), aceeași unitate de detenție în care au fost încarcerată și fosta șefă a DIICOT Alina Bica, Udrea urmând să stea 21 de zile în carantină în secția specială, informează Mediafax.Sursele judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Elena Udrea a fost scoasă din Arestul Poliției Capitalei puțin înainte de ora 12.00 și a fost urcată într-o mașină alături de o altă femeie arestată preventiv.Joi după-amiază, Elena Udrea a ajuns la Penitenciarul Târgșor, unde urmează să stea 21 de zile în carantină în secția specială, conform procedurilor standard, au declarat reprezentanți ai penitenciarului.Ulterior, Udrea va fi transferată pe secția destinată femeilor aflate în arest preventiv, au precizat sursele citate.

Recomandări

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare

Deputatul AUR Veronica Grosu sare în apărarea „Stegarului dac”, Cezar Avrămuță, aflat de 15 zile în greva foamei în penitenciar