Elena Udrea a tricotat într-o emisiune TV transmisă în direct



Elena Udrea se consideră o femeie normală. Foto: MEDIAFAX
Elena Udrea se consideră o femeie normală. Foto: MEDIAFAX

Secretarul executiv al PDL Elena Udrea a tricotat, într-o emisiune transmisă de Realitatea Tv în direct, ea precizând că se consideră o femeie normală, cu o viață socială normală, care merge la biserică și gătește.
Elena Udrea a tricotat pe tot parcursul emisiunii și a vorbit despre condiția femeii în politică.
Udrea a mai susținut că presa încearcă de patru ani să creeze un personaj care nu are legătură cu ceea ce este ea în realitate – o femeie normală.
„Eu am fost tot timpul aceeași, nu e prima oară când dau cu mopul, nu e prima oară când vin la deschiderea anului școlar. Sunt o persoană obișnuită care face lucruri obișnuite. E adevărat, nu mai am timp ca altădată, dar sunt o persoană normală care știe sa facă lucrurile simple în mod curent”, a declarat Elena Udrea.
La sfârșitul săptămânii trecute, secretarul executiv al PDL a fost la o școală, unde a participat la curățenie, Elena Udrea dând chiar și cu mopul.