Elena Băsescu, fiica cea mică a șefului statului, candidat independent pentru PE, a declarat, duminică, după ce și-a exercitat dreptul de vot, că s-a votat pe sine.
„Am votat pentru mine”, a spus Elena Băsescu, după care, la întrebările jurnaliștilor, a spus că nu are nimic de adăugat.
Întrebată ce dorește să le transmită românilor, Elena Băsescu a spus că dorește să facă același apel către electorat de a merge la vot, transmis de tatăl său.
Ea a mai spus că este importantă prezența la vot pentru că ceea ce se întâmplă la Bruxelles influențează viața fiecărui român.
Șeful statului a sosit la secția de votare aflată la Liceul „A.D. Xenopol”, în jurul orei 09.00, împreună cu soția și cu fiica cea mică, Elena, candidat independent pentru PE.
Prima care a intrat în cabina a fost Elena Băsescu, urmată de Maria Băsescu și de șeful statului. După ce a introdus votul în urnă, președintele le-a spus ziariștilor că a votat „exact pentru motivul” pentru care i-a îndemnat pe români să își exprime opțiunea. „Am dat un mesaj către români să vină la vot. Am votat exact pentru motivul pentru care i-am rugat și pe români să o facă”, a spus Băsescu, după vot.
Traian Băsescu a ieșit, apoi, din sala de vot și a așteptat-o, pe hol, pentru câteva momente, pe fiica sa, timp în care Elena Băsescu le vorbea jurnaliștilor. Șeful statului a spus, râzând: „Vorbește mai mult decât mine”, iar când fiica sa a ieșit din sală, Traian Băsescu i-a spus: „Tu vorbești mai mult decât mine”, după care a râs.