Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, prin Agenția Eco-Tour Țara Dornelor, va lansa, începând cu 1 iulie, nu mai puțin de cinci circuite turistice de o zi, concepute pentru a oferi vizitatorilor destinației o experiență completă și aparte în inima Bucovinei montane. Programele sunt operate în regim de transport organizat în parteneriat cu Șincarom Tour și pot fi rezervate online, pe platforma sincarom.ro.
- Completarea ofertei de cazare cu experiențe locale
Potrivit reprezentanților asociației, datele înregistrate în cadrul sesiunii de monitorizare turistică desfășurate pe parcursul anului 2025 în destinație au confirmat o medie de ședere de 3-4 nopți în Țara Dornelor. Aceasta reprezintă o oportunitate importantă: oaspeții au timp să exploreze în profunzime obiectivele, atracțiile și experiențele locale, cu condiția să existe oferte adecvate de agrement și programe organizate care să le faciliteze accesul.
„Cazarea de calitate este fundamentul oricărei destinații de vacanță, dar ea singură nu este suficientă. Oaspeții care ajung în Țara Dornelor au nevoie să descopere locul cu toate simțurile: să urce pe un traseu cu un ghid care cunoaște fiecare poveste a muntelui, să guste o brânză maturată după rețete vechi de un secol, să pășească într-o biserică de lemn sau să privească tinovul la răsărit. Ghizii locali fac diferența: ei nu oferă doar informații, ci o perspectivă vie, umană și profundă asupra locului vizitat. Parteneriatul cu Șincarom Tour, cu administratorii de muzee, cu primăriile, punctele gastronomice, producătorii locali și ghizii din rețeaua ecoturistică, ne permite să oferim exact acest mix între cultură, tradiție, natură, oameni și savoare locală, un mix care transformă o vacanță obișnuită într-o experiență memorabilă”, a transmis managerul eco-destinației Țara Dornelor, Mari Cazimirciuc.
Cinci circuite pentru mai multe tipuri de exploratori
Programele sunt create pentru publicul larg, familii cu sau fără copii, grupuri de prieteni, călători individuali și seniori, cu un ritm de vizitare relaxat și o durată medie de aproximativ 7–8 ore. Fiecare traseu pornește de la Vatra Dornei și conectează șapte din cele 10 localități ale destinației (Dorna Arini, Panaci, Șaru Dornei, Ciocănești, Cârlibaba, Poiana Stampei, Dorna Candrenilor) cu obiective culturale, atracții naturale și experiențe gastronomice la producători și gazde locale.
Pentru ziua de marți este programat traseul „Pe tărâmul izvoarelor, la Panaci”, cu urcare la Mănăstirea Piatra Tăieturii (1.700 m), prânz la Punctul Gastronomic Local al Cabanei EliT și vizită la fabrica de bere artizanală Cearfisă din Vatra Dornei, în timp ce miercuri este programat circuitul „Arta și tradițiile din Ciocănești”, cu vizitarea comunei cu case pictate, a Muzeului Ouălor Încondeiate și a rezervației geologice Piatra Țibăului din Cârlibaba. În zilele de joi va avea loc circuitul „Valea Bistriței & tradiții”, care include sălbăticia Cheilor Zugrenilor, mănăstiri din lemn cu carilon muzical, muzee etnografice și eleganța Centrului Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, iar pentru vineri sunt planificate tururi intitulate „Natură și wellness la Poiana Stampei și Dorna Candrenilor”, cu explorarea Tinovului Mare, a unei porțiuni din traseul Via Transilvanica, prânz tradițional și tur de prezentare al celui mai nou Centru SPA din regiune, situat sub vârful Oușoru.
În zilele de sâmbătă vor avea loc tururi cu tema „În Parcul Național Călimani”, care oferă descoperirea istoriei Carierei de Sulf, a Centrului de Vizitare interactiv și degustare de brânzeturi locale maturate după rețete vechi de peste un secol.
- Rezervările se pot face online
Reprezentanții „Țara Dornelor” subliniază că un avantaj important al acestor pachete este simplitatea procesului de rezervare. Vizitatorii pot selecta data dorită, locul în microbuz și pot efectua plata integral online, pe platforma sincarom.ro, secțiunea Excursii – Eco-Țara Dornelor.
Transportul va fi asigurat cu microbuze clasificate Șincarom Tour, însoțite de ghizi locali din rețeaua ecoturistică a destinației, iar tarifele vor fi de 195 lei/persoană/pachet. Vor exista și tarife speciale pentru copii, iar detalii se pot obține pe platforma de rezervări, https://sincarom.ro/excursii/eco-tara-dornelor . Vor fi acordate reduceri exclusive pentru vizitatorii cazați la unitățile partenere din rețeaua locală, prin programul de afiliere cu Șincarom Tour. Pachetul include transport cu microbuz clasificat, ghid însoțitor, local, prânz la gazde sau producători locali și organizarea completă a traseului. Biletele de acces la muzee se achită individual.
Grupul minim trebuie să fie de 14 persoane/plecare. Punct de plecare va fi de la sediul Șincarom, Strada Republicii nr. 5, Vatra Dornei, iar rezervările se fac la www.sincarom.ro – Excursii – Eco-Țara Dornelor .
De precizat că Țara Dornelor este una dintre cele șapte destinații de ecoturism certificate din România, situată în sud-vestul județului Suceava, la intersecția Carpaților Orientali cu Obcinele Bucovinei. Destinația reunește 10 comunități locale.






