Eveniment

Dumitru Morhan, la inaugurarea grupelor de ucraineană de la Grupul Școlar Nr. 1

Dumitru Morhan a promis sprijin pentru cei 25 de elevi de la grupele de ucraineană

Dumitru Morhan, președintele Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România (UDUR), a fost prezent sâmbătă la Grupul Școlar Nr. 1 din cartierul Burdujeni.
Ca urmare a demersurilor inițiate de UDUR și de Consiliul Județean Suceava, din acest an vor funcționa la Grupul Școlar Nr. 1 două grupe de elevi cu specializarea ucraineană. Ministerul Educației și-a dat acceptul pentru înființarea acestor grupe, în care sunt înscriși 25 de elevi. Grupele sunt structurate pe două categorii, începători și avansați, iar majoritatea elevilor sunt de etnie ucraineană.
Președintele Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România a declarat, în calitate de reprezentant al acestei etnii, că minoritatea ucraineană se bucură de atenția Guvernului și va face demersuri ca elevii să nu simtă lipsa celor necesare desfășurării în condiții optime a procesului de învățământ.
Printre cei care vor preda la grupele de ucraineană de la Grupul Școlar Nr. 1 Suceava se numără Gheorghe Hreniuc, consilier pe probleme de minorități al Consiliului Județean Suceava.

Recomandări

Sub cerul Bucovinei, tradiții laolaltă: Sărbătoare multiculturală de Ziua Copilului la Muzeul Satului Bucovinean

CREATIVIS – Concurs de performanță școlară la limba și literatura română, la Școala nr 1. Peste 500 de competitori de la 69 de școli

Bucuria mărțișorului, împărtășită de preșcolarii Grădiniței „Așchiuță” și elevii Școlii Nr. 1

Experiență Erasmus+ de neuitat pentru elevii și profesorii Școlii ,,George Voevidca” Câmpulung, în Polonia