Fostul șef al LPF, Dumitru Dragomir, a fost trimis în judecată, alături de peste 40 de persoane, pentru evaziune, delapidare și spălare de bani, cu un prejudiciu de circa 5,4 milioane de euro, Dragomir fiind acuzat și de nereguli în legătură cu vânzarea drepturilor TV pentru meciuri de fotbal.
„Nu am alte probleme cu justiția, sunt aceleași. E normal să mă trimită în judecată. Dacă îmi dăduseră 24 de ore reținere puteau să nu mă trimită în judecată? Că dădeau ei de dracu’. Nu sunt deloc surprins. Dar eu nu joc în piesa asta, în procesul ăsta eu nu sunt, ăstia sunt pe altă lume. Pentru că cluburile au decis să dea acest comision de zece la sută. Eu sunt cel care le-a spus să micșoreze acest comision la cinci la sută. Totul s-a făcut la propunerea și la hotărârea lor. Eu nu am votat. Eu numai în caz de paritate aveam voie să votez. Cluburile nu s-au constituit în parte civilă pentru că ele au hotărât. Iar aștia acum nu aveau încotro, trebuiau să mă trimită pe mine în judecată. Pentru că apucaseră să-mi dea 24 de ore reținere, eu am fost trofeu pentru ei. Toți ceilalți complici sunt reținuți de atunci, iar eu sunt liber pentru că nu sunt în jocul ăsta”, a declarat Dragomir pentru Mediafax.





