Punct de vedere

Drumarii susțin că vor plomba drumul european E85 Suceava – Siret cu mixtură de iarnă



Drumarii susțin că vor plomba drumul european E85 Suceava - Siret
Drumarii susțin că vor plomba drumul european E85 Suceava - Siret

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, administratorii drumurilor naționale din județul Suceava, au reacționat în urma articolului publicat în ediția de luni a cotidianului Monitorul de Suceava în care am arătat în imagini cum mai multe porțiuni din drumul european E85, între Suceava și Siret, este plin de gropi.
„Degradările au apărut în carosabil ca urmare a ciclurilor de îngheț-dezgheț la care este supus corpul drumului, fenomen care nu poate fi controlat, ci doar monitorizat”, se arată în comunicatul semnat de Ovidiu Mugurel Laicu, directorul regional executiv al DRDP Iași.
Potrivit reprezentanților administratorului drumului european E85, Secția de Drumuri Naționale Suceava a fost aprovizionată cu mixtură stocabilă necesară reparațiilor pe timp de iarnă.
„Începând cu data de 12 decembrie drumarii noștri au demarat lucrările de plombări cu mixtură stocabilă pe E85, sectorul Siret – Suceava, urmând a fi încheiate în această săptămână pe toate drumurile din administrarea noastră”, a mai precizat Ovidiu Mugurel Laicu.
Conducerea DRDP Iași a anunțat că va continua monitorizarea drumurilor naționale aflate pe teritoriul județului Suceava, iar dacă va fi cazul va interveni pentru readucerea carosabilului la un standard acceptabil pentru circulația rutieră.



Recomandări

Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan demiterea ministrului Transporturilor pentru retrogradarea autostrăzii Suceava-Siret la nivel de drum expres

Virgiliu Vlăescu: „Retrogradarea autostrăzii către Siret la rangul de drum expres reprezintă un atac la șansa României de a participa la reconstrucția Ucrainei”

Au apărut gropi pe sectorul șoselei de centură Suceava reparat în acest an: „covor asfaltic turnat pe pământ de flori”

Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”
Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”

40 de camere cu radar vor fi montate pe drumurile naționale care străbat și Suceava. Șoferii nu vor scăpa de amendă dacă reduc viteza doar unde este radar