Drept la replică



În calitate de administrator al firmei SC SUDONO INT SRL Suceava și în virtutea dreptului la replică, vreau să fac câteva precizări referitoare la articolul „Evaziune de peste 300.000 de lei la un angro administrat de un turc”, publicat în data de 3 februarie 2008. Din informațiile prezentate în articol, reiese faptul că obiectul principal de activitate este comercializarea în sistem angros a produselor alimentare, țigări și alcool. În realitate firma pe care o conduc nu comercializează astfel de produse, activitatea noastră fiind axată pe comercializarea materialelor de construcții și de mobilier. Pe de altă parte, țin să precizez că bunurile găsite lipsă în gestiune, în urma controlului DGFP Suceava, au fost furate. În aceste condiții, lipsa în gestiune nu mi se poate imputa.
De asemenea, țin să precizez că am acceptat rezultatul controlului efectuat de inspectorii fiscali, și voi achita toate sumele pe care trebuie să le plătesc la bugetul de stat.
Locuiesc de 19 ani în România, am fost printre cei care au investit în județul Suceava, enumerând aici magazinul Taylan și restaurantul Canay, și intenționez să continui afacerile pe care le am aici. Consider că este normal ca un agent economic să fie lăsat să-și desfășoare normal activitatea, așa cum spune și vorba: ’Pomul cu rod nu îl tai’. Îmi voi plăti datoriile către statul roman și voi continua să-mi desfășor activitatea în județul Suceava”
Otay Mahmut – administrator SC SC SUDONO INT SRL Suceava