Amenajări rutiere

Două sensuri giratorii ar putea rezolva traficul în Obcini

Amenajări rutiere: Două sensuri giratorii ar putea rezolva traficul în Obcini
Amenajări rutiere: Două sensuri giratorii ar putea rezolva traficul în Obcini

Primăria Suceava va rezolva, în acest an, problema aglomerației create, zi de zi, la cele trei ieșiri din cartierul Obcini. Viceprimarul Angela Zarojanu a declarat că este vorba despre o serie de amenajări rutiere importante ce urmează să fie efectuate, modificări impuse și de schimbarea configurației acestei zone.„În urma discuțiilor repetate cu cetățenii, am identificat patru mari probleme ce trebuie rezolvate, cu prioritate, în cartierul Obcini. Este vorba despre realizarea unei străpungeri între strada Măgurei și Calea Obcinilor, în zona Maraton, precum și soluționarea celor trei ieșiri, fie prin semaforizare, fie prin realizarea unor sensuri giratorii”, a explicat viceprimarul Zarojanu.Cea mai mare problemă rămâne însă aglomerația creată de mașinile care intenționează să iasă din cartierul Obcini. Astfel, pentru ieșirea de pe bulevardul Gavril Tudoraș, în Calea Obcinilor, prin studiul de trafic aprobat în 2006, se prevede montarea unui semafor. În momentul de față, această intersecție se aglomerează și din cauza autobuzelor TPL, nevoite să facă virajul la stânga, pentru a ajunge în stația de pe Calea Obcinilor. O altă variantă ar fi realizarea unui sens giratoriu în jurul monumentului dedicat Revoluției Române, autovehiculele ce vor ieși de pe bulevardul Gavril Tudoraș fiind astfel obligate să vireze la dreapta și să parcurgă sensul giratoriu pentru a reveni pe Calea Obcinilor.Ieșirea de pe strada Bistriței, în bulevardul 1 Decembrie 1918, va fi semaforizată, dacă societatea care deține Metro va accepta mutarea porții de la intrarea în supermarket, astfel încât să se formeze o intersecție în cruce. Ieșirea de pe strada Victoriei, în bulevardul 1 Decembrie 1918, va fi sistematizată prin realizarea unui sens giratoriu care va reglementa și traficul dinspre comuna Moara, dinspre Fălticeni, dar va rezolva și intrarea în mall-ul Galleria.

Recomandări

Străpungerile rutiere din curțile școlilor Nr. 3 și ”Ion Creangă”, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Străpungerile rutiere din curțile școlilor nr. 3 și Ion Creangă, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local
Străpungerile rutiere din curțile școlilor nr. 3 și Ion Creangă, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Traversarea incintei Școlii ”Ion Creangă” cu o străpungere rutieră, soluție propusă pentru fluidizarea traficului