Spectacol

Două săli pline de elevi, la concertul simfonic „Muzica și bucuriile iernii”

Orchestra Filarmonicii din Botoșani a susținut ieri două spectacole pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, în fața unui public numeros și foarte tânăr, majoritatea elevi din clasele I-IV, de la ora 11:00, și V-VIII, de la ora 13:00.
Deși gălăgioși și cam neastâmpărați, micii melomani s-au lăsat conduși de „Muzica și bucuriile iernii”, acesta fiind și numele concertului-lecție, al cărui moderator a fost Ioan Țurcanu, consultant artistic al Filarmonicii Botoșani.
Ioan Țurcanu a făcut apel la public, în repetate rânduri, să facă liniște, pentru a putea începe spectacolul. El le-a vorbit elevilor despre fiecare piesă muzicală interpretată de artiștii botoșăneni, sub bagheta dirijorului Mihail Secikin. Concertul a debutat cu suita „Furtuna de zăpadă” (Troica), de Gh. Sviridov, urmat de valsul „Patinatorii”, de E. Waldteufel, moment în care, câțiva elevi întârziați, au „patinat” pe lângă scenă, pentru a-și găsi un loc în sala de spectacol.
În program au urmat: J. Strauss: Polca: Tren de plăcere, J. Strauss: Polca Cucul, D. Șostakovici: Valsul II din Suita nr. 2 pentru orchestră de estradă, J. Strauss: Polca Annen, Jz. Strauss: Polca Feuerfest, L. Anderson: A Christmas Festival, J. Strauss-tatăl: Marșul lui Radetzky. După fiecare piesă muzicală, publicul i-a răsplătit pe artiști cu aplauze. Consultantul artistic al Filarmonicii Botoșani, Ioan Țurcanu, a precizat că, poate, copiii nu sunt mulțumiți încă de „bucuriile iernii”, dar, cu siguranță, au fost fericiți de muzica pe care le-au oferit-o artiștii botoșăneni, în cadrul concertului.

Recomandări

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Locuri limitate și reguli vestimentare la concertele de la Palatul Administrativ și de pe esplanadă, din cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”

Documentarul „Maria, Inima României”, expoziție dedicată Reginei Maria și concert simfonic, joi, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”