Pe podium

Două eleve din județ au fost premiate la cel mai mare concurs de arte pentru liceeni din România

Anastasia Gavrilovici
Anastasia Gavrilovici

Anastasia Gavrilovici și Cosmina Ștefania Oniciuc, eleve ale Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, se numără printre câștigătoarele celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Național de Arte pentru Liceeni „LicArt”, cea mai mare competiție de arte din România, adresată tinerilor de liceu.
Anastasia Gavrilovici a fost distinsă cu Premiul pentru cea mai bună serie poetică (poeziile „Scurtă prezentare”, „Wishlist” și „Instrucțiuni”), iar Cosmina Ștefania Oniciuc a primit premiul al III-lea la secțiunea Poezie, cu creația „10paișpe21”.
Înainte de a-și adjudeca premiile, tinerele au participat și la tabăra de creație ”LicArt”, care s-a desfășurat în perioada 5-11 august, în Poiana Brașov, alături de alți finaliști din județ – Alina Iuliana Verdeș, Lavinia Loredana Nechifor, Estera Stanciuc, Raluca Ioana Rîmbu, Mara Diana Alexoaea, coordonați de prof. Gheorghe Cîrstean, de la Colegiul ”Petru Rareș” Suceava.
Juriul care a apreciat poeziile adolescenților români a fost alcătuit din: poetul Răzvan Țupa, scriitorul Florin Iaru și criticul literar Alexandru Cistelecan.
În total, peste 1.500 de liceeni din țară s-au înscris în cadrul celor două secțiuni ale „LicArt” – fotografie și poezie.
Organizatorii festivalului arată că „LicArt” e pe cale să devină „una dintre cele mai puternice mișcări culturale din țară, un spațiu unde, în 13 ani, zeci de mii de liceeni au avut oportunitatea de a-și măsura forțele artistice, de a-și arăta talentul și de a fi remarcați de personalități românești”.
Aceștia au mai completat că „LicArt” își propune să stimuleze creația artistică în rândul tinerilor, nu doar prin desfășurarea concursului, ci și prin implicarea unor nume marcante ale culturii românești și prin oferirea, an de an, a unor premii consistente și a posibilității de a participa la numeroase seminarii.
„LicArt rămâne printre prea puținele spații de afirmare a valorii, în care tinerii se pot exprima, pot comunica, pot fi recunoscuți și înțeleși”, au mai adăugat inițiatorii festivalului.

Cosmina Ștefania Oniciuc
Cosmina Ștefania Oniciuc
Anastasia Gavrilovici
Anastasia Gavrilovici

Recomandări

Eleva Florentina Burian a câștigat trei premii la Concursul Național „Primăvara Artelor”, desfășurat la Bacău

Concurs, expoziție și momente artistice dedicate culturii chineze, organizate de Clasa Confucius a Colegiului „Ștefan cel Mare”

Studente USV, membre ale Centrului de Scriere Creativă, premiate la Concursul Tematic Internațional de Artă şi Literatură „Iubirea nu e roz”