Unul după altul

Două accidente cu mașini răsturnate, în zona Rădăuți, din cauza vitezei

Autoturismul care s-a răsturnat la Bădeuți-Milișăuți
Autoturismul care s-a răsturnat la Bădeuți-Milișăuți

Două accidente rutiere care au avut în prim-plan viteza neadaptată la condițiile de drum s-au petrecut ieri la Milișăuți și la Frătăuții Noi, șoferii pierzând controlul asupra autoturismelor, iar acestea răsturnându-se.
Un prim accident s-a petrecut în jurul orei 10.30, pe DJ 291A, pe raza comunei Frătăuții Noi. O femeie în vârstă de 66 de ani, Domnica G., domiciliată în Fundu Moldovei, conducea un autoturism de teren Suzuki, în care se mai afla și un tânăr de 19 ani, tot din Fundu Moldovei.
Din ancheta preliminară a poliției rezultă că, din cauza neadaptării vitezei pe carosabilul pietruit, conducătoarea auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, mașina părăsind partea carosabilă, iar apoi răsturnându-se pe terenul agricol aflat în imediata apropiere a drumului.
Cei doi oameni care se aflau în mașină au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul municipal Rădăuți. Conducătoarea auto a suferit o contuzie lombară, în timp ce tânărul de 19 ani a fost diagnosticat cu o contuzie toracică și o leziune la nivelul coloanei cervicale. În cazul ambilor, din investigațiile medicale preliminare nu au rezultat leziuni grave.
Al doilea accident s-a înregistrat pe DN 2H, la Bădeuți – Milișăuți. Un șofer în vârstă de 33 de ani, din Rădăuți, care conducea un autoturism pe direcția Suceava-Rădăuți, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă, mașina lovind o balustradă, iar apoi răsturnându-se pe carosabil. În urma evenimentului rutier traficul de pe drumul național a fost serios îngreunat. Șoferul implicat în accident a scăpat fără nici un fel de leziuni.

Mașina scăpată de sub control la Frătăuții Noi
Mașina scăpată de sub control la Frătăuții Noi
Autoturismul care s-a răsturnat la Bădeuți-Milișăuți
Autoturismul care s-a răsturnat la Bădeuți-Milișăuți

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme