Dosarul referendumului: DNA cere pedeapsă cu executare pentru Liviu Dragnea



Procurorii anticorupție au cerut miercuri la ICCJ condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul Referendumului la o pedeapsă cu executare, susținând că martorii propuși de apărarea lui Dragnea au vorbit înainte de audieri cu acesta pentru a-și pune în acord declarațiile, informează Mediafax.Pe de altă parte, Liviu Dragnea a spus, când a ajuns la instanța supremă, că nu a găsit în rechizitoriul procurorilor nicio probă pentru faptele pentru care este judecat.”Sper să fiu achitat, pentru că n-am găsit în rechizitoriu vreo probă prin care să se dovedească că aș fi făcut faptele pentru care am fost trimis în judecată”, a afirmat Liviu Dragnea.Reprezentantul DNA, prezent miercuri la dezbaterile finale din dosarul Referendumului, le-a cerut judecătorilor instanței supreme ca Livu Dragnea să fie condamnat la o pedeapsă cu executare în acest caz. „Considerăm că martorii propuși în apărare au discutat înainte de termen cu inculpatul pentru a cădea de acord cu ce să spună în instanță”, a menționat procurorul.



Recomandări

Trei ani cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu, pedeapsa agreată de un primar cu procurorii DNA Suceava

Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată
Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române

S-au dat primele condamnări și în unul dintre dosarele altui fost șef de la Permise și Înmatriculări, Florin Valy Finiș

Comisarul-șef Florin Valy Finiș, fost șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Florin Valy Finiș, fost șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Un fost șef al IPJ Suceava cere daune morale și materiale pentru procesele în care a fost implicat. Vezi ce au decis judecătorii