Controale poliție

Dosare penale, pentru că difuzau muzică în baruri, fără autorizație

Doi administratori de baruri de pe raza municipiului Fălticeni s-au ales cu dosare penale, pentru că difuzau muzică în localurile lor, fără a avea autorizație de la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturile de Autor, singurul organism din țară acreditat să gestioneze drepturile de autor în domeniul muzical.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, cei doi administratori ai barurilor respective, Ioan B., de 70 de ani, și Mihai B., de 57 de ani, din municipiul Fălticeni, au fost identificați în urma unei razii a poliției din localitate, desfășurate în cursul zilei de miercuri.
„În ambele cauze s-au întocmit dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 140, litera c din Legea nr. 8/1996 (n.r. – Legea drepturilor de autor) modificată prin Legea nr. 329/2006”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
În urma acțiunii, au fost constatate șase infracțiuni și aplicate 45 de amenzi în valoare de peste 8.000 de lei.
Printre cei care s-au ales cu dosar penal se numără și Mihai B., de 57 de ani, administrator la o societate comercială din Fălticeni, care a fost depistat comercializând produse de îmbrăcăminte fără a avea certificat de conformitate pentru mărci înregistrate.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României