Fără autorizație

Dosar penal, pentru că vindea petarde în Bazar

Un bărbat din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiști că vindea fără autorizație petarde în Bazarul din localitate.
Frank B., în vârstă de 40 de ani, a fost depistat în cursul zilei de sâmbătă de polițiști din cadrul Serviciului arme, explozivi, substanțe periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Respectivul deținea ilegal în scop de comercializare cantitatea de 1.303 bucăți articole pirotehnice din clasa II de explozibilitate.
Luat la întrebări de polițiști, Frank B. a declarat că a procurat petardele în urmă cu câteva luni de la un cetățean ucrainean și le-a păstrat la domiciliu cu scopul de a comercializa în această perioadă.
Articolele pirotehnice au fost confiscate, iar Frank B. s-a ales cu dosar penal la legea privind regimul materiilor explozive.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Arme, sute de cartușe, trofee de vânătoare și dispozitive de braconaj, ridicate în urma a 38 de percheziții

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată