Pe strada Aeroportului

Dosar penal, după ce i-a dat iubitei mașina să o conducă, deși aceasta nu avea permis

O tânără de 19 ani și prietenul ei în vârstă de 23 de ani s-au ales cu dosar penal, după ce acesta din urmă i-a încredințat iubitei sale mașina să o conducă, deși știa că aceasta nu are permis de conducere.
Cei doi au fost prinși de un echipaj de poliție, miercuri, în jurul orei 23.00, pe strada Aeroportului, din localitatea Șcheia.
Tânăra era la volan, iar în dreapta prietenul ei, acesta din urmă recunoscând că el i-a dat mașina pentru a o învăța să conducă.
Cei doi tineri s-au ales cu dosar penal, ea pentru conducere fără permis, el pentru că i-a încredințat autoturismul, știind că nu are permis de conducere.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan