Doi tineri realizează o documentare cu privire la traseele montane din Suceava



Cei doi tineri au plecat într-o expediție mai lungă care vizează și Suceava
Cei doi tineri au plecat într-o expediție mai lungă care vizează și Suceava

Doi tineri în vârstă de 18 ani, membri ai Organizației Naționale „Cercetașii României” – filiala Dej vor parcurge în zilele următoare o serie de trasee montane din județul Suceava, pentru a realiza o documentare cu privire la starea marcajelor turistice, starea traseelor, curățenia existentă pe traseele de creastă, defrișările din anumite zone, păstoritul în zonele interzise și consecințele sale. Cei doi tineri au pornit în expediție pe 26 iulie și derulează, până pe 15 septembrie, un proiect în cadrul căruia străbat Carpații Occidentali, Carpații Meridionali și Carpații Orientali, dub deviza „Salvați muntele – Ultima resursă a României”. Cei doi, Gabriel Gălbează și Adrian Marton, vor pleca astăzi din județul Harghita, vor pargurge trasee din Munții Călimani iar în satul sucevean Gura Haitii se vor întâlni cu jandarmii montani, care îi vor însoți în deplasarea spre Vatra Dornei. Perioada 6-7 septembrie va fi dedicată unor activități în zona Vatra Dornei, urmând ca în zilele de 8 și 9 septembrie, cei doi tineri să parcurgă traseul Vatra Dornei – Vf. Runc – Șesul Muntelui – M. Tarnița – Vf. Fărăoane – ocolire Schitul Rece – Vf. Bâtca Târșului – M. Șveițaria – Lacul Icoana –– Șaua Diecilor – Vf. Diecilor – Vf. Omu – Pasul Rotunda.Demersul celor doi cercetași va fi sprijinit și monitorizat de jandarmii montani pe întreaga perioadă a desfășurării pe teritoriul județului.


Cei doi tineri au plecat într-o expediție mai lungă care vizează și Suceava
Cei doi tineri au plecat într-o expediție mai lungă care vizează și Suceava
Cei doi tineri au plecat într-o expediție mai lungă care vizează și Suceava
Cei doi tineri au plecat într-o expediție mai lungă care vizează și Suceava


Recomandări

Peste 250 de sportivi vor participa la ediția de anul acesta a concursului de alergare montană “Hit The Egg – Oușoru Challenge” din Vatra Dornei

Concursul de alergare montană “Hit The Egg – Oușoru Challenge” va avea loc în municipiul Vatra Dornei
Concursul de alergare montană “Hit The Egg – Oușoru Challenge” va avea loc în municipiul Vatra Dornei

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru

Zmeu X-Fest, evenimentul care a înscris România în circuitul mondial de alergare montană, desfășurat la Câmpulung Moldovenesc