Doi copii din municipiul Rădăuți, ambii în vârstă de 15 ani, s-au ales cu dosare penale după ce au condus o motocicletă, din ancheta poliției rezultând că aceștia au turat la mare viteză vehiculul. Totul a plecat de la o sesizare venită luni după-amiază, în jurul orei 17.40, când o persoană a sunat la numărul de urgențe 112 și a sesizat că un tânăr conduce în mare viteză pe raza comunei Frătăuții Noi o motocicletă neînmatriculată.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava „în urma verificărilor efectuate de polițiști au fost identificați doi minori, ambii de 15 ani, din municipiul Rădăuți, fără permis de conducere, care au condus pe rând din municipiul Rădăuți până în comuna Frătăuții Noi, pe DC 178C, o motocicletă”.
Polițiștii au întocmit dosare penale pe numele celor doi minori pentru conducerea unei motociclete fără permis. De asemenea, motocicleta a fost indisponibilizată la sediul Poliției municipiului Rădăuți, deoarece nu este înmatriculată, iar cei doi copii nu au putut prezentanici un document care să ateste proveniența acesteia.





