Doi elevi din județ, laureați la Olimpiada Internațională de Polonă, de la Varșovia

Rafael Marculeac și Darius Curuț
Rafael Marculeac și Darius Curuț

La mijlocul lunii aprilie, în Varșovia, Polonia, s-a desfășurat cea de-a 54-a ediție a etapei internaționale a Olimpiadei de limba și literatura polonă, competiție în cadrul căreia România a fost reprezentată de doi elevi suceveni.
Este vorba despre Rafael Marculeac, clasa a XII-a, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, și Darius Curuț, clasa a XI-a, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, ambii recompensați cu titlul de Finalist, echivalentul unei mențiuni.
Aceștia au fost însoțiți Teresa Biala, profesor de limba polonă la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.
Transportul copiilor și al profesorului însoțitor a fost asigurat de Uniunea Polonezilor din România, instituție care sprijină permanent educația copiilor ce studiază limba maternă polonă.

Rafael Marculeac și Darius Curuț
Rafael Marculeac și Darius Curuț
Rafael Marculeac și Darius Curuț
Rafael Marculeac și Darius Curuț
Cei doi elevi alături de prof. Teresa Biala
Cei doi elevi alături de prof. Teresa Biala

Recomandări

Eleva Ecaterina Costîn, de la Colegiul „Petru Rareș”, s-a calificat la Olimpiada Internațională de Engleză

Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem
Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem

Olimpiada Națională de Matematică: Șase medalii și două mențiuni de onoare pentru elevii suceveni

Olimpiada Națională de Matematică: Șase medalii și două mențiuni de onoare pentru elevii suceveni
Olimpiada Națională de Matematică: Șase medalii și două mențiuni de onoare pentru elevii suceveni

Elevi de la Liceul Filadelfia și de la colegiile „Hurmuzachi” și „Petru Rareș”, laureați cu Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă