Decizie

Discuții amânate cu privire la atribuirea directă a unor lucrări de întreținere a drumurilor

Consilierii județeni suceveni au decis amânarea discuțiilor cu privire la operarea, în parte, a serviciului de administrare, întreținere și reparații a drumurilor județene prin negociere directă către SC Drumuri și Poduri SA. Această societate are ca unic acționar Consiliul Județean Suceava. SC Drumuri și Poduri SA Suceava se află în insolvență din data de 19 aprilie 2011, iar în momentul de față este condusă de către administratorul special Eugen Girigan. Acesta a propus conducerii Consiliului Județean Suceava o soluție de relansare a activității acestei societăți comerciale, respectiv găsirea unei soluții pentru concesionarea prin atribuire directă a activității de reparare și întreținere a drumurilor județene.

Recomandări

Înregistrările video, audio și fotografiile realizate de Vasile Rîpan pentru a-l acuza pe Cristinel Crețu de luare de mită, anulate în instanță

Înregistrările video, audio și fotografiile realizare de Vasile Rîpan pentru a-l acuza pe Cristinel Crețu de luare de mită, anulate în instanță
Înregistrările video, audio și fotografiile realizare de Vasile Rîpan pentru a-l acuza pe Cristinel Crețu de luare de mită, anulate în instanță

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora