Directorii școlilor răspund public de performanțele unităților de învățământ – proiect Președinție



Directorii școlilor răspund public de performanțele unităților și sunt auditați periodic de Inspectoratul școlar, performanțele profesorilor sunt evaluate anual, iar salarizarea va fi stabilită în funcție de performanță, potrivit proiectului legii învățământului preuniversitar propus de Președinție Proiectul de lege elaborat de Comisia prezidențială prevede întărirea controlului în școli.
Astfel, directorul școlii răspunde public de performanțele unității de învățământ pe care o conduce și este auditat periodic de către Inspectoratul școlar. Directorii, la nivelul unităților școlare, și inspectorii generali, la nivelul județului, vor prezenta anual rapoarte publice privind performanțele unităților de învățământ subordonate.
Performanțele profesorilor vor fi evaluate anual, iar salarizarea va fi stabilită în primul rând în funcție de performanță, potrivit proiectului.
Ministerul Educației, Cercetării și Inovării se va ocupa de elaborea politicilor educaționale, de reglementare și control.
Proiectul mai prevede că între unitatea de învățământ și părinte sau reprezentant legal va fi stabilit un contract educațional, care cuprinde obligațiile și drepturile părților.
De asemenea, în proiect se arată că proiectele de tip „școală după școală” vor fi finanțate prin programe naționale speciale.
Potrivit proiectului, școlile postliceale de stat sunt gratuite, iar costurile frecventării liceului pentru copiii provenind din medii defavorizate și cei instituționalizați vor fi subvenționate.
Calitatea educației contează mai mult decât tipul furnizorului (public sau privat) de educație. Finanțarea de bază pentru învățământul preșcolar și învățământul obligatoriu se acordă tuturor unităților de învățământ, publice sau private, dacă ele sunt acreditate și se supun evaluării periodice, potrivit proiectului.
Odată cu transferul preșcolarului sau elevului, vor fi transferate și resursele financiare alocate școlarizării acestuia.
Actul prevede că învățământul se reconstruiește pentru „generația digitală”, adică în termen de un an de la promovarea legii toate școlile vor fi conectate la Internet.
Proiectul mai prevede înființarea și finanțarea de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a Bibliotecii Școlare Virtuală și a Platformei Școlare de e-learning, astfel încât toate conținuturile ce trebuie învățate în școală, lecțiile celor mai buni profesori, să existe și în format digital și să fie accesibile oricărui elev, din orice școală.
De asemenea proiectul prevede susținerea competiției în sistem și premierea câștigătorilor.
În proiectul Comisiei prezidențiale se mai arată unitățile de învățământ sunt evaluate anual pe două axe, performanță și incluziune. Astfel, documentul prevede premierea atât a excelenței în incluziune, cât și a excelenței în performanță.
De asemenea, proiectul mai prevede instituirea concursului „Profesorul anului” și recompensarea financiară a performanțelor de excelență ale elevilor.
Președintele Traian Băsescu i-a anunțat pe sindicaliștii din educație, la începutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, că au fost finalizate trei proiectele de lege privind învățământul, de către Comisia Miclea, pe care și le asumă.
Băsescu a menționat că au fost elaborate trei proiecte de legi de către o parte a membrilor Comisiei Miclea, împreună cu o serie de tehnicieni. Președintele a spus că aceste documente vor deveni cu adevărat proiecte de legi când Guvernul va avea propriul punct de vedere asupra lor, menționând însă că actele trebuie lansate în dezbatere publică.
Președintele Băsescu a precizat că evaluarea făcută de Comisia Miclea asupra sistemului de învățământ, Pactul pentru educație și Strategia pentru reforma educației au fost concretizare în trei proiecte de legi: o lege cadru a învățământului continuu, o lege a învățământului preuniversitar și o lege a învățământului universitar.
„Nu vă cer să vă pronunțați asupra lor, nici eu nu mă pot pronunța”, le-a spus Băsescu sindicaliștilor. El a ținut să adauge că respectivele proiecte de legi i-au plăcut.
„Mi le asum, ca rezultat al Comisiei”, a spus Băsescu, precizând că aceste acte nu vor dobândi calitate oficială până când Guvernul nu se va pronunța asupra lor.
Băsescu și-a exprimat de asemenea dorința ca membrii Guvernului să continue să coopereze cu cei care au lucrat la elaborarea proiectelor. Băsescu a spus că, din punctul său de vedere, acest moment reprezintă o încheiere a mandatului pe care și l-a asumat legat de învățământ, atât cât poate face șeful statului din acest punct de vedere.