ELEVI

Din anul școlar viitor la Salcea se va înființa un Club al Copiilor și Elevilor

Începând cu anul școlar viitor, în orașul Salcea se va înființa un Club al Copiilor și Elevilor. Inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă a declarat că „este necesară înființarea unui asemenea club, mai ales având în vedere că Salcea este oraș, și el va fi o alternativă pentru elevi în ceea ce privește ocuparea timpului lor liber cu activități extrașcolare, utile”. Totul a pornit, așa cum a mai precizat Barbă, din inițiativa unor cadre didactice din Salcea, care au solicitat IȘJ-ului înființarea unui club al elevilor la Salcea, iar Inspectoratul Școlar a început deja demersurile pentru aceasta. De Clubul elevilor și Copiilor ce se va înființa la Salcea din anul școlar viitor ar putea să beneficieze peste 1.600 de elevi și de preșcolari din acest oraș.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

O nouă razie a poliției în căutare de elevi chiulangii, dar și cu acțiuni de prevenire și de impact pentru cei mici, cu câinii de serviciu