Deținuții români vor avea, din 2010, carduri personalizate care să suplinească supravegherea



Deținuții români ar putea fi supravegheați prin intermediul unor carduri care să conțină date despre titular, cu ajutorul cărora vor putea face cumpărături de la magazinele din închisori, vor putea da telefoane, vor circula prin zonele în care au dreptul, conform legii, și vor putea fi legitimați. Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Băla, a declarat, joi, cu ocazia prezentării bilanțului de activitate a instituției pentru anul 2008, că sistemul funcționează deja în 14 din cele 36 de penitenciare din țară, printre care cele din Timișoara, Gherla, Târgu Mureș sau Craiova.
Băla a explicat că fiecare deținut are un card pe care este aplicată o poză, acesta având, în special, scopul de a-l legitima pe deținut atunci când circulă prin penitenciar, „pentru a se evita situațiile de confuzie voită în care unii fac cumpărături în locul altora sau dau telefoane în locul celor care nu-și permit”.
Pe același card există și lista cu numerele de telefon la care fiecare deținut are voie să sune, el putând fi folosit pentru a suna de la telefoanele publice din instituție. Același card reține și durata și costul convorbirilor telefonice efectuate de un deținut.
„Faptul că este netransmisibil ne face să evităm, spre exemplu, ca un deținut să sune de pe cardul altuia. Accesul nu este permis decât la numerele de telefon atribuite, prin server, titularului de card”, a spus Băla.
În același timp, șeful ANP a mai spus că titularii acestor carduri pot circula prin anumite zone ale penitenciarului, deschizând cu ajutorul lor uși pe care, având în vedere statutul lor, au dreptul să intre sau să iasă.
„Nu mai este astfel nevoie de supravegherea deținutului de către gardian atunci când dă telefon sau când merge la bibliotecă. Cine are dreptul, merge liniștit, deschizând cu cardul. Cine nu, nu poate deschide ușa”, a spus Băla.
Șeful ANP a mai anunțat, cu ocazia bilanțului de joi, că instituția pe care o conduce intenționează să introducă și brățările electronice, cu ajutorul cărora deținuții care merg la muncă în afara penitenciarului sau cei care pleacă în învoire sau cărora le este întreruptă pedeapsa să poată fi supravegheați.
Băla a precizat că așteaptă, în acest sens, introducerea unei prevederi legale care să permită folosirea acestor dispozitive, astfel că nu poate da detalii privind termenul în care acestea să fie folosite.
„Nu sunt niște sisteme scumpe, costă doi-trei euro, dar sunt eficiente”, a spus Băla despre brățările electronice.