Despăgubirea celor care au depus bani la CEC pentru Dacii începe la 30 octombrie



Guvernul a decis ca despăgubirea deponenților CEC pentru achiziția de mașini Dacia să înceapă la 30 octombrie, cu două luni mai devreme față de termenul prevăzut inițial pentru a doua parte a lunii decembrie, iar valoarea sumelor alocate să fie majorată de la 759 milioane lei la 760 milioane lei.
Totodată, numărul beneficiarilor a crescut de la 37.462 de persoane la 37.478 deponenți.
Conform actului normativ, modificarea este determinată de faptul că, în luna octombrie, ca efect al colectării impozitelor și taxelor la bugetul de stat, disponibilitățile contului curent al trezoreriei statului înregistrează o creștere importantă, asigurând resursele necesare efectuării unui volum mai mare de plăți ale serviciului datoriei publice guvernamentale.
Valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat este egală cu valoarea despăgubirii, calculată de CEC, pe numele fiecăruia dintre deponenți.
La data scadenței emisiunii de titluri de stat, 30 octombrie 2008, Ministerul Economiei și Finanțelor va proceda la răscumpărarea acestora, prin plata, pe numele CEC a sumei de 760,625 milioane lei, reprezentând valoarea nominală a titlurilor de stat emise.
Sursele utilizate pentru răscumpărarea la scadență a titlurilor de stat sunt asigurate de Ministerul Economiei și Finanțelor în conformitate cu prevederile legislației în vigoare privind datoria publică.