Desene realizate de copii cu boli cronice, expuse în holul Secției de Pediatrie a Spitalului Județean Suceava

În holul Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a avut loc joi, 9 iulie, vernisajul expoziției de desene „Cu TACT (Terapie prin Artă pentru Copii și Tineri) drumul vieții e mai vesel”, lucrările fiind realizate de mai mulți copii cu boli cronice din localitățile Suceava, Rădăuți și Frătăuții Noi care fac parte din proiectul de terapie prin artă pentru copii și tineri inițiat de Asociația „Licuricii”. Fiind vacanță, copiilor le-a fost mai greu să ajungă la vernisaj, dar cei care au inițiat proiectul și partenerii lor au fost prezenți și ne-au spus care este scopul acestui proiect. Psihologul Andreea Oana Petriciac ne-a spus că proiectul demarat în luna martie și care se finalizează în această lună este sprijinit de Fundația pentru Comunitate și MOL România, prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor. „Inițial, scopul proiectului a fost îmbunătățirea calității vieții copiilor cu boli cronice prin ședințe individuale și de grup. Până în prezent, au fost consiliați 47 de copii de pe raza județului Suceava. Am avut ca parteneri Spitalul Județean de Urgență Suceava, prin colaborarea directă cu dr. Elena Tătăranu și asistenta-șefă Mărioara Vlad, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, prin colaborarea cu directoarea Sidonia Apetrei. Am desfășurat activități și în Așezământul de copii din Rădăuți, cât și în comuna Frătăuții Noi, cu ajutorul maicii Ecaterina și a dr. Rodica Ionesi. Ne propunem să desfășurăm activități și după închiderea proiectului, pentru că avem copii care își doresc acest lucru”, ne-a explicat psihologul proiectului, Andreea Oana Petriceac.

Echipa care a susținut proiectul
Echipa care a susținut proiectul
Desene realizate de copii cu boli cronice, expuse în holul Secției de Pediatrie a Spitalului Județean Suceava
Desene realizate de copii cu boli cronice, expuse în holul Secției de Pediatrie a Spitalului Județean Suceava

Recomandări

O nouă etapă a unui proiect educațional AIAS dedicat incluziunii copiilor cu tulburări din spectrul autist, realizată cu sprijinul EGGER

Pediatria spitalului din Suceava are din acest an doctori specializați în boli de rinichi, boli de plămâni și în diabet la copii

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava