Deputatul Sebastian Ghiță și fostul primar al Ploieștiului, trimiși în judecată de DNA

Deputatul Sebastian Ghiță și fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu au fost trimiși în judecată de către DNA în dosarul în care procurorii îl acuză pe Ghiță că i-a dat lui Bădescu o casă pentru a primi finanțare de la bugetul local pentru asociația Basket Club Asesoft, informează Mediafax.Potrivit unui comunicat dat publicității, miercuri, de către DNA, deputatul Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit și spălare de bani.Ghiță se află sub control judiciar până pe data de 11 septembrie.În același dosar, fostul primar al municipiului Ploiești Iulian Bădescu, arestat preventiv într-un alt dosar, a fost trimis în judecată sub acuzațiile de dare de mită și abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui folos necuvenit, acesta fiind al doilea dosar de corupție în care Bădescu este trimis în fața judecătorilor.Procurorii DNA – Serviciul teritorial Ploiești au stabilit că, cursul anului 2013, Iulian Bădescu, la acea vreme primar al municipiului Ploiești, având calitatea de ordonator principal de credite, a acordat unui club sportiv, susținut de acesta din urmă, o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în sumă de 1.500.000 lei, ce constituie atât prejudiciu adus unității administrativ teritoriale, cât și un folos necuvenit, obținut de asociația Basket Club Asesoft. Faptele au fost comise „cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian”, susțin procurorii.

Recomandări

Alți șase instructori auto, trimiși în judecată pentru că dădeau mită pentru permis unui polițist care lucra sub acoperire

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja