Poziție

Deputatul Ioan Balan face apel la bun-simț pentru valorizarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare

Punerea în valoare a puținelor monumente care există în municipiul Suceava ar trebui să fie un obiectiv permanent al administrației locale și județene, consideră deputatul PNL de Suceava Ioan Balan. Balan a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că acesta a fost așa-numitul ”proiect ștefanian” al senatorului PNL Gheorghe Flutur, un ”proiect de suflet” pe care l-a inițiat în perioada în care a fost președinte al Consiliului Județean Suceava. Deputatul Balan a afirmat că susține continuarea acestui proiect, început cu restaurarea Cetății de Scaun a Sucevei, care va continua cu monumentul Curtea Domnească și cu reabilitarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, de pe platoul Cetății, și cu reamplasarea statuii lui Petru Mușat în centrul municipiului Suceava. Parlamentarul sucevean a apreciat implicarea primarului de Suceava, Ion Lungu, în derularea acestor proiecte și susținerea arătată de consilierii locali și județeni ai PNL. Ceea ce îl nemulțumește, însă, este tergiversarea readucerii statuii lui Petru Mușat în centrul orașului, unde îi este locul, precum și faptul că statuia lui Ștefan cel Mare nu este pusă în valoare, până la restaurare. ”Parcă ar trebui să aducem Statuia Libertății din America”, a spus Bălan, referindu-se la cei doi ani în care administrația locală nu a reușit relocarea statuii lui Petru Mușat. Cât despre statuia lui Ștefan, un simbol nu doar pentru suceveni, ci pentru toți românii, inclusiv cei din Basarabia și Bucovina de Nord, deputatul liberal consideră că ”igienizarea zonei de odihnă, iluminatul și toaletarea pomilor astfel încât statuia să fie vizibilă din centrul orașului nu ține de decizia politică, ci de bun-simț”.

Recomandări

În comuna Bosanci a fost dezvelit „Zidul Demnității”, un simbol al valorilor morale, al credinței și al identității naționale

Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”

Ioan Balan: „Reformele nu ni le impune nici Uniunea Europeană, nici altcineva, ci ni le cer românii care s-au săturat de ritmul lent în care se modernizează România”