Amendamente

Deputatul Andreica „amendează” bugetul sănătății pe 2008

Deputatul Andreica „amendează” bugetul sănătății pe 2008
Deputatul Andreica „amendează” bugetul sănătății pe 2008

Deputatul PLD de Suceava Romică Andreica (foto) a anunțat că va introduce o serie de amendamente la bugetul alocat pentru sănătate în 2008, amendamente care vizează județul Suceava.
Andreica a declarat că va solicita bani mai mulți pentru construirea noului spital din municipiul Fălticeni, precum și fonduri pentru bisericile din zonă. El a arătat că în proiectul de buget pentru spitalul din Fălticeni sunt prinse 50 de miliarde de lei vechi, sumă considerată insuficientă.
„Voi avea consultări zilele acestea cu cei de la Autoritatea de Sănătate Publică și cu conducerea Spitalului din Fălticeni, pentru că s-ar părea că este o sumă mică pentru un an de zile, practic investiția costând aproximativ 300 de miliarde de lei. Cu 50 de miliarde de lei pe an, spitalul ar putea fi finalizat în șase ani de zile, ceea ce este foarte mult. Voi face la fel amendamente, am făcut și anul trecut, pentru alocații pentru bisericile din zona Fălticeniului. Anul trecut au fost blocate în comisia de buget finanțe deși inițial au trecut. De asemenea, voi vedea dacă se pot aloca fonduri și pentru Muzeul Irimescu. Sunt câteva amendamente pe care le-am gândit. Voi avea consultări și cu membrii Biroului Județean, pentru a vedea și alte oportunități pentru județul Suceava”, a declarat Andreica.
El a mai arătat că PLD va susține alocarea a 6% din Produsul Intern Brut pentru sănătate în 2008. Propunerea prin proiectul de buget este de 4,5%.

Recomandări

Investiții ample în amenajarea parcurilor din Suceava, cu fonduri europene și din bugetul propriu al Primăriei

Primarul Cătălin Coman anunță că bugetul pe acest an al municipiului Fălticeni este de 302 milioane de lei, cu investiții majore în infrastructură, educație și sănătate

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că România plătește dobânzi de 12 miliarde de euro și îi cere demisia premierului Bolojan

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare