Deputații retrimit la comisii Ordonanța privind introducerea pașapoartelor biometrice



Deputații au amânat, miercuri, pentru a doua oară, la propunerea PSD, dezbaterea Ordonanței de Urgență privind introducerea pașapoartelor biometrice, PNL susținând că ar fi nevoie de 45 de milioane de euro pentru implementarea acestui program și că autoritățile cred că nu au bani pentru acest lucru.
„Pentru implementarea acestui program nu sunt bani. Să se spună clar că nu sunt bani. Programul a fost implementat doar la nivelul județului Ilfov, unde au fost elaborate 1.600 de pașapoarte biometrice”, a spus Mihăiță Calimente (PNL). Deputatul liberal a susținut că Ordonanța, emisă pe timpul Guvernului Tăriceanu, reprezintă o cerință a UE.
Vicepreședintele grupului parlamentar al PSD din camera Deputaților Aura Vasile a cerut, însă, ca Ordonanța să fie retrimisă, pentru a doua oară, la Comisiile pentru apărare, drepturile omului și politică externă, care analizaseră documentul pe fond. Vasile a menționat că motivul cererii ține de faptul că președintele Comisiei pentru drepturile omului, Nicolae Păun, nu a semnat raportul. Vasile a mai spus că problema ar trebui discutată și în Biroul Permanent al Camerei, pentru că Ordonanța nu reușește să întrunească susținerea a mai mult de o treime dintre deputații din cele trei comisii.
Plenul Camerei a decis, la propunerea PSD, cu 99 de voturi „pentru” , 46 „împotrivă” și șase abțineri, ca Ordonața privind pașapoartele biometrice să fie retrimisă pentru analiză la comisiile parlamentare.
Deputații au decis și pe 25 mai, tot la propunerea PSD, să amâne până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare dezbaterea Ordonanței de Urgență privind pașapoartele biometrice. Ordonanța era înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, însă viceliderul grupului parlamenatar al PSD, Aura Vasile, a cerut retrimiterea proiectului la Comisiile parlamentare de specialitate, invocând motive procedurale.