Flăcări cât casa

Depozit cu 13 tone de furaje, incendiat intenționat

Un depozit în care se aflau aproximativ 13 tone de furaje a fost mistuit de flăcări, sâmbătă, în jurul orei 3.00.
Incendiul s-a petrecut în localitatea Negrileasa, la fața locului fiind trimise patru autospeciale de intervenție și pompieri de la Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, împreună cu serviciul voluntar pentru situații de urgență al comunei Stulpicani.
Depozitul a fost făcut scrum, incendiul fiind lichidat în jurul orei 5.30.
“Din primele cercetări a rezultat că incendiul a fost inițiat intenționat. Instituțiile abilitate continuă investigațiile în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incendiul”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.

Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

50 de porci au pierit în incendiul de la Milișăuți, în jur de 250 au fost salvați. Tot dezastrul ar fi plecat de la o țigară