Reprezentanții Depeche Mode au anunțat oficial că trupa nu va putea reprograma niciunul dintre concertele în aer liber, anulate în perioada 12 mai – 8 iunie, printre acestea numărându-se și cel de la București, informează organizatorii show-ului din Capitală, Emagic.
Potrivit acestora, fanii care și-au cumpărat bilete pentru concertul programat inițial la București, pe 16 mai, au posibilitatea de a recupera valoarea acestora sau de a le preschimba cu bilete la festivalul B’estfest, la tarife speciale.
Cei care și-au cumpărat bilete pentru show-ul din 16 mai își pot recupera banii de la punctul de vânzare de la care și-au achiziționat biletele. Va fi rambursată doar suma reprezentând prețul biletului pe care cumpărătorul îl poate prezenta ca fiind intact și valid, într-un interval de 12 săptămâni de la data de 12 iunie.
Depeche Mode a anunțat, vineri, că vor fi anulate toate cele opt spectacole în aer liber incluse în turneul „Tour of the Universe”, care nu au avut loc la data stabilită, fanilor care și-au achiziționat bilete pentru aceste concerte urmând a li se returna valoarea tichetelor. În ciuda faptului că în ultimele săptămâni reprezentanții Depeche Mode și organizatorii locali au încercat să găsească o modalitate de a face acest lucru viabil, reprogramarea concertelor nu a fost posibilă. Membrii trupei regretă faptul că programul nu le va permite să ajungă în toate orașele incluse inițial în turneu, dar își doresc să poată concerta pentru fanii din aceste țări în viitorul apropiat.
„Am sperat până în ultimul moment că trupa va reuși reprogramarea spectacolelor anulate, iar din discuțiile cu managementul trupei a reieșit că revenirea la București era una dintre prioritățile membrilor Depeche Mode. Din păcate, programul încărcat al trupei nu a permis includerea niciunui concert în pauzele de turneu, dar știm că Dave, Martin și Andy și-au dorit foarte mult să concerteze din nou în fața fanilor români”, a declarat Laura Coroianu, director executiv Emagic.
Pe data de 12 mai, solistul Depeche Mode, Dave Gahan, a suferit un atac de gastroenterită chiar înainte de a urca pe scenă, fiind spitalizat de urgență la Atena. În urma analizelor medicale, lui Dave i s-a descoperit o tumoare canceroasă la nivelul vezicii urinare, care a fost extirpată chirurgical, doctorul recomandându-i o pauză de recuperare. Depeche Mode a reluat turneul „Tour of the Universe” luni, primul show susținut fiind cel din Leipzig, Germania.