Demisii după teza cu subiect unic



Doi responsabilii cu elaborarea subiectului unic din Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar (CNCEIP), consilierul Stan Mihail și directorul Dumitru Săvulescu, au demisionat, ieri, a anunțat Ministerul Educației. La primul subiect, elevii clasei a VIII-a au avut de rezolvat opt cerințe dintr-un fragment al schiței „Triumful talentului”, de Ion Luca Caragiale.
Astfel, în varianta cu numărul 9 de la proba la Limba și literatura română a apărut o inversare de nume, în două locuri, numele Niță Ghițescu fiind încurcat cu Ghiță Nițescu, cei doi candidați din schiță.
Secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar din Ministerul Educației, Adriana Pană, susține că schimbarea de nume de la teza la Limba română nu afectează examenul, respectiv corectarea și baremul, adică nu poate influența nota.
Ministrul Ecaterina Andronescu, a cerut, ieri seara, demisia celor doi responsabili cu elaborarea subiectului unic din Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar (CNCEIP), respectiv a lui Stan Mihail și Dumitru Săvulescu.
Ministrul a precizat că responsabilitatea pentru greșeala strecurată la teza cu subiect unic la limba și literatura română este a Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar, constituindu-se o Comisie ministerială de disciplină.
Potrivit ministrului, cei desemnați pentru elaborarea variantelor de subiect, inclusiv din punct de vedere tehnic și metodologic sunt Stan Mihail, consilier în cadrul CNCEIP și directorul Dumitru Săvulescu.
„Dacă nu își vor da demisia, atunci am să le cer eu acest lucru. Responsabilitatea pentru situația apărută aparține lui Mihail Stan. Acesta este responsabil pentru elaborarea subiectelor și baremelor corespunzătoare fiecărei clase care susține teza cu subiect unic la limbă și literatură română”, a spus demnitarul.
Dumitru Săvulescu al CNEIP a fost nominalizat de către directorul general al instituției să preia integral responsabilitățile Centrului privind tezele cu subiect unic la limba și literatura română.
Ecaterina Andronescu a afirmat că inversarea numelor personajelor într-un fragment din „Triumful talentului” de la teza cu subiect unic „nu a afectat rezolvarea, ca urmare elevii nu vor fi depunctați”.
Federația Națională a Asociațiilor de Părinți a cerut ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, să îi demită pe cei care au coordonat elaborarea subiectelor pentru teze, din cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare în Învătământul Preuniversitar.
„Este vorba despre un text la prima vedere. Schimbarea de nume nu are cum să afecteze nota candidatului, întrucât nu există nicio cerință în care candidatul să fie întrebat cum îl cheamă pe unul dintre cei doi concurenți prezenți la concurs. Mai mult, la punctul «c» li s-a solicitat candidaților să își exprime opiniile despre semnificațiile sau despre mesajul fragmentului”, a explicat secretarul de stat.
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar (CNCEIP) precizează că textul respectiv, selectat dintr-o ediție adresată elevilor, a fost folosit pentru nivelul mediu al elevilor de clasa a VIII-a, cu scopul de a verifica exprimarea unei opinii proprii cu privire la semnificațiile unui text dat la prima vedere sau la mesajul identificat în acesta.
Sursa citată precizează că, în conformitate cu obiectivele evaluării, textul putea fi prelucrat, modificat, adaptat în funcție de cerințele adresate elevului.
„Prin urmare, nu s-a urmărit evaluarea textului caragialian, în întregul său. În concluzie, fragmentul utilizat ca suport, în forma în care a fost comunicat elevilor, nu a afectat rezolvarea cerințelor, iar elevii nu vor fi depunctați pentru opiniile motivate pe care și le-au exprimat în lucrarea pe care au elaborat-o”, arată Ministerul Educației.
Ieri, ministrul Educației a susținut că elevii nu vor fi afectați de greșeala strecurată în subiectul tezei. „Principalul meu obiectiv este să nu fie afectați copiii. (…) Elevii și părinții lor să stea liniștiți că nu vor fi sancționați la notare”, a spus Ecaterina Andronescu.
Ea a evitat să spună dacă responsabili pentru acest subiect sunt lucrători din cadrul Ministerului Educației, afirmând doar că măsurile împotriva vinovaților vor fi luate după o analiză.
„În legătură cu cei care sunt responsabili din minister pentru ce s-a întâmplat, vă voi comunica ce am hotărât după analiză”, a afirmat Andronescu.
Pe de altă parte, în legătură cu posibilitatea de copiere în timpul tezelor unice, Andronescu a afirmat că, la un centru de evaluare, au fost descoperite mai multe lucrări care fuseseră completate chiar de către o profesoară.
„Ce ziceți de următorul lucru: la un centru de evaluare, unul dintre profesorii care a corectat tezele a găsit peste 20 de lucrări care aveau câte o pagină completată cu același scris. După deschidere lucrărilor s-a constatat că toate acele lucrări proveneau din aceeași școală și am rămas șocată când am aflat că adăugările au fost făcute de una dintre profesoarele școlii. Când a fost întrebată de ce a făcut acest lucru a spus «Am vrut să-i ajut pe copii»”, a adăugat ministrul Educației.
Andronescu i-a întrebat pe sindicaliști ce măsuri ar trebui luate împotriva acestei profesoare, aceștia răspunzând în cor că ar trebui concediată.
„Vă mulțumesc. Și eu m-a gândit la același lucru”, le-a spus ministrul.
De asemenea, ministrul a cerut opiniile sindicaliștilor despre teza cu subiect unic, aceștia cerând desființarea ei.