Destindere

De 1 Mai Donțu a socializat cu sucevenii

Destindere: De 1 Mai Donțu a socializat cu sucevenii
Destindere: De 1 Mai Donțu a socializat cu sucevenii

Ziua de 1 Mai a fost sărbătorită într-un mod aparte de candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Suceava, Ovidiu Donțu. Însoțit de candidații social democrați pentru Consiliul Local, Neculai Bosancu, Doina Cocriș, Emil Ursu, Nicoale Mărgineanu, Eugen Girigan și Cristian Șologon, precum și de un grup de tineri, Donțu a luat la pas mai multe străzi din Centru, Areni, Obcini și Burdujeni, socializând cu cetățenii care i-au ieșit în cale. Social democrații nu au mers cu mâinile goale, ci cu baloane roșii pe care le-au oferit copiilor. « Ne-am gândit că de 1 Mai fiind o sărbătoare internațională recunoscută de statul român, care a dat zi liberă, este mult mai indicat să ne plimbăm pe străzile Sucevei și să socializăm cu oamenii, să discutăm despre semnificația acestei zile și nu numai », a declarat Ovidiu Donțu.

Recomandări

PSD Suceava a depus listele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților și este decis să câștige alegerile parlamentare în județ