De 1 iunie, la Camera Deputaților, porți deschise pentru copii

Camera Deputaților își va deschide porțile, luni, 1 iunie, începând cu ora 10.00, pentru copiii care vor dori să viziteze instituția, aceștia putând să vadă și sala în care se desfășoară ședințele de plen ale Parlamentului, dar și cabinetul președintelui Camerei, Valeriu Zgonea, informează Mediafax.Copiii și însoțitorii acestora vor putea vedea sălile care intră, de obicei, în circuitul turistic – „Al.I.Cuza”, „Galeria de onoare”, „Nicolae Iorga”, „Nicolae Bălcescu”, precum și sala în care se desfășoară ședințele de plen, Cabinetul președintelui Camerei Deputaților, sala „I.Gh.Duca” și sala „Spiru Haret”, informează Camera Deputaților.Accesul se va face pe la intrarea dinspre Piața Constituției, intrarea C1 din Palatul Parlamentului.Acțiunea „Porți deschise pentru copii” se află la a VI-a ediție. Astfel de evenimente au fost organizate și în anii trecuți, începând din 2007, în toți acești ani, conform estimărilor, aproximativ 20.000 de copii vizitând Camera Deputaților.

Recomandări

Porți deschise la EGGER, care a realizat noi investiții, de 25 de milioane de euro, inclusiv într-un produs inovator

Camere video obligatorii în secțiile ATI și centrele de îngrijire după ce două proiecte inițiate de deputatul Emanuel Ungureanu vor deveni legi d

Camere video obligatorii în secțiile ATI și centrele de îngrijire după ce două proiecte inițiate de deputatul Emanuel Ungureanu vor deveni legi Foto: www.sintonexpert.ro

Camere video obligatorii în secțiile ATI și centrele de îngrijire după ce două proiecte inițiate de deputatul Emanuel Ungureanu vor deveni legi