Performanță

Datoriile totale ale societății Drumuri și Poduri au scăzut în trei ani cu peste 60%

Administratorul special al firmei Drumuri și Poduri, Eugen Girigan
Administratorul special al firmei Drumuri și Poduri, Eugen Girigan

Societatea comercială Drumuri și Poduri Suceava, al cărei unic acționar este Consiliul Județean și care se află în prezent în insolvență, avea la data de 31 martie 2015 datorii de aproximativ 7,2 milioane de lei și creanțe, adică sume de recuperat, de 2,4 milioane de lei. Asta în condițiile în care la data de 30 august 2012, dată la care Eugen Girigan a fost numit administrator special, datoriile totale erau de 19,5 milioane de lei, iar creanțele de 12,7 milioane de lei. Așa rezultă dintr-un raport pe care administratorul special al firmei Drumuri și Poduri, Eugen Girigan, îl va prezenta în ședința din 29 mai a deliberativului județean. La Drumuri și Poduri sunt angajați în prezent 11 oameni, față de 137 în urmă cu câțiva ani, mai exact, de când a scăzut volumul de lucrări.
”Întrucât volumul de lucrări a scăzut în permanență, începând cu data acumulării datoriei către bugetul de stat, Adunarea generală a creditorilor
a solicitat reducerea cheltuielilor pentru a se putea achita totalul de creanțe și datoriile curente. S-a redus numărul de personal de la 137 la 11, achitându-se plăți sociale, salarii compensatorii, conform Contractului colectiv de muncă în sumă de circa 1.800.000 de lei. Pentru a reduce plățile cu conservarea și paza activelor s-au scos la vânzare unele active prin procedura de licitație aprobată de Adunarea generală a creditorilor. La această dată au fost valorificate prin licitație o parte din active, iar o altă parte sunt în curs de vânzare la licitație”, se menționează în raportul societății Drumuri și Poduri. Tot la 31 martie 2015, unitatea avea încheiate contracte în valoare de 3,3 milioane de lei cu Direcția de Drumuri și Poduri din subordinea Consiliului Județean, iar lucrările vor fi executate în funcție de asigurarea finanțării.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

CJ Suceava va moderniza trei poduri, două peste râul Suceava, la Udești-Verești și Roșcani și unul la Panaci, peste pârâul Neagra

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri