Fonduri

Datorii de 6,3 milioane de lei la lucrările pentru modernizarea drumurilor comunale și județe



Valoarea datoriilor pe care primăriile trebuie să le plătească pentru lucrările de modernizare a unor drumuri județene și comunale se ridică la aproximativ 6,3 milioane de lei (63 de miliarde de lei vechi). Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că în momentul de față există datorii mari pe care administrațiile publice locale le au de plătit la firmele care au executat lucrări la proiectele pentru rețele de apă și canalizare și pentru modernizarea drumurilor, finanțate prin Hotărâri ale Guvernului României.
Nechifor a amintit că CJ Suceava și Prefectura Suceava au trimis o adresă către toate primăriile din județ, prin care se solicită situația exactă a arieratelor către furnizori. „Ne-am făcut deja un punct de vedere și putem să spunem că există foarte multe cerințe din sistem. Sunt în acest moment extrem de multe datorii pe care administrațiile publice le-au acumulat către furnizori”, a spus Nechifor. El a arătat că în județul Suceava sunt peste 20 de drumuri județene și comunale modernizate cu finanțare de la Guvern, iar valoarea datoriilor către firmele care au realizat aceste lucrări depășește 63 de miliarde de lei vechi.
Cătălin Nechifor a arătat că în momentul de față mai sunt de cuantificat datoriile pe care primăriile le au către firmele care execută lucrările la proiectele pentru rețelele de apă și canalizare. Președintele CJ Suceava a spus că în județul Suceava sunt peste 30 de proiecte de apă și canalizare finanțate din fonduri guvernamentale, care se află în diverse stadii de execuție.
„Am discutat deja la Ministerul Dezvoltării pentru o anumită alocare de bani pentru anumite proiecte, în special pentru cele legate de apă, canalizare și drumuri comunale și județene. Am transmis această nevoie de finanțare pentru că trebuie deblocate aceste probleme. Asta deoarece atât timp cât statul nu-și plătește furnizorii, evident că și aceștia, la rândul lor, întâmpină dificultăți la plata salariilor, la plata altor furnizori, iar interesul nostru este să deblocăm cât mai repede economia județului”, a declarat Cătălin Nechifor.



Recomandări

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri

Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava

Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava
Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava