Executivul urmează să decidă în ședința de miercuri modul de desfășurare a alegerilor parlamentare, data propusă în proiectul hotărârii de guvern pentru organizarea scrutinului fiind 30 noiembrie 2008, iar costurile aferente fiind estimate la aproximativ 100 milioane lei. „Proiectul hotărârii de guvern privind organizarea alegerilor parlamentare ar urma să intre în ședința de miercuri a Executivului, cu data de 30 noiembrie. Actul normativ va fi însoțit de un pachet de hotărâri de guvern care vor reglementa modul de organizare și desfășurare a scrutinului și prin care vor fi stabilite și costurile aferente, estimate în prezent la aproximativ 100 milioane lei”, au declarat, marți, agenției MEDIAFAX, surse oficiale.
Coordonatorul campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, la începutul lunii iulie, că, potrivit Constituției, data alegerilor poate să fie fixată pe 23 sau 30 noiembrie.
Ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David, a afirmat, la sfârșitul săptămânii trecute, că alegerile parlamentare vor fi organizate cel mai probabil la 30 noiembrie.
Conform legii, data alegerilor parlamentare trebuie stabilită de Guvern cu cel puțin 90 de zile înainte de scrutin.