Social

„Dăruind, vei dobândi”, campanie de ajutorare a copiilor și adulților cu nevoi speciale



În perioada 23 septembrie – 18 octombrie, la Suceava se va desfășura Campania „Dăruind, vei dobândi”, care are ca scop ajutorarea copiilor și adulților cu nevoi speciale. Campania constă în acțiuni de colectare și donații de carte, jocuri, jucării, materiale și rechizite școlare, materiale necesare atelierelor de ergoterapie, în scopul facilitării accesului la lectură, educație și recuperare pentru copii și adulți cu nevoi speciale, precum și persoane care provin din medii defavorizate, aflate în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Inițiatorii campaniei, aflată la prima ediție, Asociația Kontrast-E Suceava, Asociația Multicare Suceava și Asociația SAVE Suceava, în parteneriat cu Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, ne-au spus că „această campanie își propune, cu sprijinul colectivităților locale, școlilor, persoanelor fizice și juridice, instituțiilor, tuturor actorilor sociali, să se aplece asupra problematicii și nevoilor acestor categorii de persoane. Accesul la practicile și experiențele culturale pentru toți cetățenii, indiferent de naționalitate, vârstă, sex, rasă, religie etc., îmbogățește identitatea culturală și conferă sentimentul de apartenență la grup, la o comunitate al fiecărui individ, susținând astfel integrarea și incluziunea socială”.
„Dăruind, vei dobândi” urmărește să aducă un plus de fericire, un sprijin moral și material copiilor și adulților care au nevoie de ajutor. Toți cei interesați de Campania „Dăruind, vei dobândi!” sunt invitați să facă donații la sediu Protecției Copilului Suceava, din bdul George Enescu, nr. 16, etaj II, serviciul Echipe mobile. Pentru mai multe informații, puteți suna la numărul de telefon 0745 167 910, e-mail brandusa_bialy@yahoo.com, la numărul de telefon 0731 199 700, e-mail: daneliucd@yahoo.com, e-mail: digitalsuceava@yahoo.com, telefon: 0723 058 321.



Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți
Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”