„Dă, Doamne, iarnă, să mă adoarmă,
Să mă îngroape cu tot cu toamnă.
Să cadă albă peste destine,
Să nu mai știe nimeni de mine.”
(Tatiana Stepa)
S-a născut pe 19 mai 1941, la Suceava. A fost elev al Liceului „Ștefan cel Mare” din clasa I și până în clasa a XI-a, apoi a studiat Matematica la Universitatea din Iași și la cea din Timișoara.
Într-o zi de vară s-a urcat pe bicicletă și a colindat meleagurile și, cucerit de frumusețea locurilor de la Prisaca Dornei, s-a dus până la Câmpulung Moldovenesc, unde a spus că își dorește un post la o școală din zonă. Și așa a ajuns, pe 16 septembrie 1966, la Moldovița. Acolo a întâlnit-o pe Xenia, pentru a care a fost „prințul ei venit pe un cal alb”, s-a căsătorit cu ea și și-au crescut cei doi copii, Sorin și Adina, până la vârsta școlii.
În cei 11 ani ca profesor la Moldovița și în cei 31 de ani la Liceul Economic din Suceava a dezvăluit fascinația pentru matematică multor elevi. „Ne-a învățat să gândim, dar ne-a și educat în multe feluri și ne-a ajutat, mai apoi, în viață”, a spus o fostă elevă. „A fost un gentleman”, a spus un fost elev. Colegii și prietenii din generația lui l-au văzut ca pe „un om deosebit”, „un om tare bun”, „un om distins” sau ca pe „cel mai nobil om din câți am cunoscut”.
S-a condus toată viața după principii clare pe care și le-a asumat deplin. A fost blând, discret, modest, corect și cinstit. Cu un tact și o finețe rar întâlnite. Suferea mult când cineva era nedreptățit sau rănit. Își prețuia prietenii. A fost prețuit și admirat pentru calmul și bunătatea lui. De prieteni, de colegi, de elevi, de cunoscuți. Mai degrabă tăcut, dar foarte prezent, cu o minte alertă, cu o judecată dreaptă și cu un umor ce dădea un farmec special conversațiilor cu el. Un om cu multă răbdare și care parcă avea tot timpul din lume.
Un bărbat puternic și blând, cu o adâncă simțire pentru semeni și o dragoste nesfârșită pentru natură. Pescuia, colinda munții și pădurile, se bucura cu nesaț de tainele și roadele naturii, de priveliști și de anotimpuri. A iubit sportul și toate manifestările înalte ale spiritului.
Și-a petrecut ultimii ani bucurându-se tot mai mult de natură, de familie și de revederile cu foști colegi și elevi, și s-a legat mai strâns de locurile Câmpulungului.
Trupul lui e acum în pământul Câmpulungului. Sufletul lui urcă la ceruri. Spiritul lui trăiește în fiecare dintre noi cei ce l-am cunoscut, admirat și îndrăgit. Toți cei pe care Dan Bortă i-a atins în felul lui discret și durabil pot purta mai departe lucrarea lui în această lume.
S-a dus dintre noi. Și, odată cu el, dispar din această lume vocea lui, mersul lui, privirea lui, gesturi, gânduri și vise care erau numai ale lui. Dar noi rămânem mai bogați. Puteți coborî chiar acum în inimile dumneavoastră pentru a privi, încă o dată, comorile pe care le aveți de la întâlnirea cu Dan Bortă în viața dumneavoastră. Luați-vă timp. Aveți tot timpul din lume, acum.
Adina Paula Bortă
