Dacia va continua extinderea gamei de modele și după lansarea celui de-al șaselea automobil din programul Logan, SUV-ul Dacia, a declarat, luni, Patrick Lecharpy, director design Amont Renault. „Este vorba de înnoirea gamei actuale, dar vorbim și de noi concepte de automobil, cum ar fi crossover-ul. (…) Nu pot spune câte modele ar putea avea gama Dacia, însă după SUV vor mai urma și altele”, a declarat Lecharpy, într-o conferință organizată pentru a prezenta presei românești conceptul Dacia Duster, dezvăluit în premieră mondială la salonul auto de la Geneva, la începutul lunii martie.
Dacia a anunțat în mai multe rânduri că va lansa un SUV, primul din istoria companiei, operațiune planificată pentru începutul anului 2010.
Întrebat dacă viitoarele modele ar putea fi văzute într-un orizont de timp de luni sau ani, oficialul Renault a spus că este vorba de ani, „dar nu mulți”.
Lecharpy a prezentat povestea creării conceptului Duster, proces care a început acum un an.
„De la prima schiță și până la varianta finală a mașinii a trecut un an. Totul a început printr-un concurs între designeri, etapă care a durat trei săptămâni”, a explicat Lecharpy.
El a mai spus că ulterior au fost realizate două machete în mărime naturală, confecționate din polistiren, iar ulterior a fost fabricat modelul final, din materiale mai rezistente.
Înainte de a decide care schiță va fi materializată în concept car-ul Duster, șefii Renault au avut de ales din peste 100 de schițe pentru exterior și dintre 50-60 de modele de interior.
La realizarea Duster a lucrat o echipă mixtă de 20 de persoane, de mai multe naționalități.
Duster este un model de tip crossover, care combină formele unui automobil coupe cu cele ale unui vehicul de familie de tip MPV (Multi Purpose Vehicle). Conceptul are 1,49 metri înălțime, 4,25 metri lungime (cât un Logan Sedan – n.r.) și 1,64 metri lățime. Mașina accelerează de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 9,6 secunde.