Dacia: Sandero diesel din iunie în România, apoi motorul de 1,2 litri pe benzină la Logan și Sandero



Dacia lansează modelul Sandero cu motor diesel în luna iunie, iar tot în vară va fi introdusă pe piața locală și motorizarea de 1,2 litri pe Logan Sedan și Sandero, a declarat, vineri, directorul general al automobile Dacia, Francois Fourmont. „Vom lansa Sandero diesel în iunie, iar tot în vară, înainte de perioada concediilor, vom introduce în oferta pentru România și motorul pe benzină de 1,2 litri, pentru Logan și Sandero”, a spus Fourmont, după o conferință de presă organizată de Dacia pentru a anunța rezultatele financiare pentru anul 2008.
Introducerea Sandero diesel pe piața românească era planificată pentru primul trimestru din acest an, potrivit declarațiilor anterioare ale oficialilor Renault.
În prezent, Dacia și-a orientat producția către piața germană, unde constructorul auto din Mioveni a livrat, începând cu a doua parte a acestei luni, circa 3.500 de unități pe săptămână, potrivit lui Fourmont.