Drept la replică

Curățenia adăpostului de câini din lunca Sucevei trebuie făcută de hingheri

Curățenia adăpostului de câini din Lunca Sucevei, conform contractului de colaborare cu Domeniul Public Suceava, trebuie făcută de hingheri. Asociația dispune doar de 2 angajați, care încearcă pe cât posibil să asigure o viață cât mai bună celor aproximativ 1.000 de câini.
Zoaia lungă pe care doamna Humoreanu a văzut-o e reprezentată de un amestec de 120 kg mălai, 60 kg arpacaș și 60 kg carne cumpărată de la AviTop Iași, în total rezultă aproximativ 900 kg amestec pentru cca. 1.000 câini.
Cazanele în care se face mâncarea sunt în număr de cinci; patru dintre ele sunt de 150 kg și unul de 300 kg, în total 900 kg.
Asociația nu dorește altceva decât sterilizarea și reîntoarcerea în teritoriu. Acest lucru nefiind posibil, încercăm cum putem să avem grijă de ei. Cine vrea să ne ajute și să se implice fără a se teme că se va murdări, îl așteptăm la adăpost.
În legătura cu alimentația, nu spunem ca e perfectă, ne-am dori să îi putem hrăni cu Royal Canin, dar dacă vă uitați mai bine puteți vedea că, chiar și cu amestecul acesta, majoritatea nu arată rău.
Primăria Suceava achită toate utilitățile, de la chirie până la gunoi, inclusiv salariile hingherilor.
Proanima se ocupa de hrană și de aspectul sanitar veterinar.
Adăpostul NU rezolvă problema câinilor de pe străzi, noi credem că sterilizarea masivă și returnarea în teritoriu cu asigurarea și implementarea unui cadru legislativ care să pedepsească abandonul ar avea mai mult succes.
Dr Rusu Cătălin

Recomandări

„Miresele” de la „nunțile de câini” din zonele Burdujeni, Zamca și Mărășești au fost preluate în adăpostul public al Primăriei Suceava

Serviciul de ecarisaj al Primăriei Suceava a acționat, în ultimele zile, pentru strângerea câinilor comunitari