Cu profesorul Mircea Oroian, despre performanță și falsificarea alimentelor

Tiberiu Avram și Mircea Oroian
Tiberiu Avram și Mircea Oroian

Prof. univ. dr. ing. Mircea Oroian, invitatul din această săptămână al podcastului „Interviurile Monitorul”, este unul dintre cei mai tineri profesori universitari din țară, titlu academic pe care l-a obținut la doar 30 de ani, vârstă la care a devenit și decan al Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Inițial a vrut să se facă medic, dar a renunțat din cauza problemelor financiare ale familiei. A ales Inginerie Alimentară, domeniu în care a ajuns să facă performanță, fiind apreciat la nivel internațional pentru cercetările sale.
Mircea Oroian ne-a povestit care a fost prima reacție pe care a avut-o în birou, în prima zi ca decan și ne-a explicat cum se falsificau produsele lactate acum 30 de ani, cum se falsifică astăzi și ce tip de falsificare a alimentelor este periculos pentru organism.
Din podcastul pe care îl puteți viziona integral pe canalul de YouTube al „Monitorului de Suceava”, puteți afla și care este cel mai simplu mod de a falsifica mierea de albine, cum au ajuns să vând chinezii orez din plastic, dar și cum învăță studenții Facultății de Inginerie Alimentară de la chefi care au lucrat în restaurante cu stele Michelin.

Recomandări

Profesorul Mircea A. Diaconu lansează „Fals tratat de gastronomie și istorie politică” la Palatul Național din Cernăuți

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Dublă recunoaștere pentru USV: premiu în programul Entrepreneurial University și locul II la Gen-E 2026