Pildă creștină

Crucea și Învierea lui Hristos

Învățătura despre Persoană și opera Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă piatra fundamentală a întregului edificiu dogmatic al Bisericii creștine. Întemeiata adânc în Descoperirea dumnezeiască, a cărei plenitudine ultimă o reprezintă și o formulează Biserica în duhul celei mai autentice tradiții apostolice, această învățătură de credință este unitară în conținutul ei. Dacă se face distincția între Persoana Mântuitorului Hristos și opera Sa răscumpărătoare însă, se poate vorbi despre două capitole ale aceleași dogme: unul hristologic, celălalt soteriologic.
Uneori s-a mers dincolo de distincția simplă, tinzându-se către o separație artificială, cu o consecință neașteptată: autonomizarea celor două părți ale unicei învățături de credință.
Astăzi acest fapt este definit ca o „distincție scolastică între persoana lui Hristos și opera sa mântuitoare, între hristologie și soteriologie” .
S-a putut ajunge la această despărțire nedorită din cauza accentuării unilaterale a caracterului obiectiv al jertfei lui Hristos pe cruce. Răstignirea în special și Răscumpărarea în general nu pot fi privite, însă, ca fapte impersonale sau ca daruri numai aduse Tatălui în favoarea noastră de către Mântuitorul Hristos, pentru că, așa după cum spune învățătura Bisericii, El este „Cel ce aduce și Cel ce se aduce”.
Implicațiile raportului dintre persoană si opera Sa sunt fundamentale pentru înțelegerea drumului unic parcurs de Mântuitorul Hristos de la întrupare și până la înălțare.
În lucrarea de față vom căuta să adâncim acest raport în legătură ca două momente principale din iconomia divină a întrupării: Crucea și învierea lui Hristos, mai întâi în teologia Confesiunilor creștine apusene – protestantă și catolică – apoi în teologia Bisericii Ortodoxe.
(Părintele Ștefan Buchiu)

Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Primarul Vasile Rîmbu a primit „Crucea Bucovinei” de la arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava